Si as fi urcat înc-un etaj,
Cînd totul era 308,
Cînd totul era doar fum fara noroc
Ce a devenit cenuşă fără foc.
Cînd totul stătea în picături si puls
Imnul fiecărei dimineţi impuls.
Cînd viaţa te face actor forţat si scenariul trebuie respectat.
Cînd lacrima si furia e zîmbet inocent,atît de bine jucat în infern...
Si liniştea e cel mai zgomotos sentiment din trecutul prezent.
Cînd aşteptarea e clepsidră cu coasă si zîmbetul ei sperantă de viaţă.
Cînd totul era 505
Dimineţile venin senin si aşteptarea un chin sublim.
