Mi-e dor sa nu-mi mai fie dor?
E posibil asa ceva?
Trăieşti în fiecare colţ din mintea mea...trăieşti acolo dar mă întreb,eu unde trăiesc...?
Ca acel"acum"nu intra în discuţie,acel atunci e deja pierdut....Si tot ce rămîne e căutarea,imbecilă,de om fugar,încătuşat si totuşi pierdut.
Se spune ca timpul e al nostru?
Nu,noi suntem ai lui si timpul nostru este al lor...al celor din jur...unde purtăm adesea o haină mult prea strînsă si limitele noastre se confunda cu ale lor.
Si...alergăm...cînd tot ce ne dorim de fapt...este sa ne oprim.
Si...fugim,sperînd sa fim cumva opriţi...Ne pierdem si ne dorim sa fim găsiţi.
Conştientizam cumva ca nu trăim si cînd vine vremea,cu adevărat din viaţa,cunoaştem cel mai bine sa murim.
Da...adesea suntem imbecili ce nu ne-am putut limita în a simula doar orgasmele,(o alta realitate a multora dar ce nu merită nici măcar dezbătută la nivelul ei de absurditate),am ajuns sa ne simulăm viaţa...ironici la fiecare pas se pare...din moment ce tot noi afirmăm ca viaţa ne f*te straşnic dar am ajuns sa o simulăm atît de des,atît de bine,încît o confundam în normalitate...se pare ca nu suntem fu**ti îndeajuns de bine si ne merităm soarta!
