Serbet de stele la primul fel…

Toarnă-mi pe buze vinul stărilor nocturne

Mîinile cuprinse în vidul puterii rămîn unite.

Genunchii-mi zambesc în fiori reci iar sira spinării îmi rade în hohote sarate.

Aburul mintii incalzeste incaperile reci.

Saruta-mi narile cu mireasma orasului curat, atins de ploaia hotarata...

Prinde-mi gandul sceptic si lasa-l fara suflare.

Sa ucidem timpul si sa ramanem infiniti in degustari planetare.

Vinul starilor nocturne si acordurile de chitara rece, ne imbraca in piele de gaina si lava rece.

Serbet de stele la primul fel…..

"Simt-Stiu"

Simt mirosul lacului adanc…atat de aproape de pămant…

Epilepsia firelor de iarbă,tăiate de coasa cu barbă.

Cîmpie…cîmpie….cîmpie…oras…ah,nebunie severă  cu gust de ciment si inocenţă efemeră.

Ştiu că deşi te arăti găsit,te simţi pierdut în infinit.

Si sapi în umbre un gînd păgîn,fără sa ştii ce vrei să simţi sau cînd.

 Te ştiu un citadin,mereu prin lume călător,pe-o veşnică orbită…un altceva nedefinit,în lumea plină de asfintit.
Te-as declara un răsărit.

Simt cum se sting afară,culori si şoapte..e atît de noapte,iar muza mea,îmi aduce clipe calme, cand pe a cerului  smaralde ,îmi desenează culmi înalte.

Sunt munţi!

Îi simt.

Îi stiu.

Îi simt ai mei...mă simt a lor.

 Ps: Apa,mă inspiră,deschide punţi în munţi,iar cele mai cumplite fulgere nu cad pe munţi,cad pe cîmpie.

Sentinţa timpului de azi

Bucăţi din mine,bucăţi din tine?

Azi am sa muşc din tine timp,cum muşti tu fără inocenţă din mine,zilnic.

Si o sa sfîşii secundele cele mai de temut,acelea pe care tu le pui vulgar în aşteptare si apoi le arunci infantil în dezamăgire...iar eu,le numesc mecanic,"trecut".

Ei bine,azi nu!Azi fără mîngîieri subtile si esenţe cu gust retoric.Azi te pun la zid si am sa-mi iau din tine tot.Azi voi face abuz si îmi voi asuma starea secundelor mahmure ca un beţiv adevărat,ce-si bea clipele conştient si le stinge cu trăiri complete,nu cu jumătăţi de masura.

Voi sfîşia infinitul pana ce va rămîne vidul. 

De ce azi? Pentru ca mîine poarta aceeaşi sentinţă a promisiunii veşnice"De luni..."rămînînd doar o amînare perpetua,iar "de ce"-ul are acelaşi răspuns ca de fiecare data:"De ce nu?". 

P.S: Sentinţa timpului de azi,va fi încununată de o violenţă frumoasă,abuz de bucurii si întreg.

 

Prezumtia de maturitate

"Oare fluturii cînd se îndrăgostesc...simt oameni în stomac...?"


Acum nici fluturii nu mai au stomac,nici oamenii nu mai simt fluturi.
Au rămas tricourile si întîmplările, ce au păstrat un singur lucru din fluturi, durata de viată...sub prezumţia de maturitate!

  -Rece?
  -Cald?
  -E bine?

Ai lăsat ferestrele deschise.....e nicicum...dar pot auzi ploaia, cum se loveşte de baltă...acea baltă perfectă,cu strigăt de copilărie...Îmi vine să sar în ea, ca un copil fericit de imperfecţiune, cînd albul pur devine pată si pata bucurie înaltă.

Si sunt copil prin bucurie
Si sunt adult prin murdărie.

Prezumţia? Nevinovăţie! 

PS: Mă găseşti afara, înauntru nu a fost niciodată locul meu.

Interspatiu carnal

Mă atingi cu gîndul tău murdar si-mi desenezi păcatul
Si spui ca ti-a scăpat acolo unde-i patul.
Eu-ti zic că poate fi,oriunde-n timp si spaţiu.
Că totu-i relativ în acest interspaţiu.

Te vreau în acuarelă si-n tuş,să te îmbrac...
Aruncă-ti hainele si lasă-te pictat.

Poţi lăsa masca acolo,
Mai poţi adăuga,dar ştii că sîngele nu îl poţi controla..
Este o nebunie,ce fuzionează natural.
Si sfoara nu te scapă de dinţii mei carnali.

Maini calde

 

Umbra mă încălzeşte,
Îmi trezeşte ochii orbiti de prea multe lumini sfidatoare...
Adierea gîndului obscur deschide părţi infirme, părţi ce se vor întreg, nu doar părţi din sine.
Ah, ai venit!
Nu te aşteptam, dar parcă mi-a fost dor de tine mereu, intalnindu-te nicicând.
Genunchii mei, îmi spun ca te cunosc, îmi vorbesc prin tremur surd...si vor mana ta caldă, ei bine, rece, acum e iarna, dar gandurile mele ti-au pictat mîinile, dintotdeauna...si mereu calde, calde si vii...
Si insomnia mă absoarbe iar, imbratisand stafii.
Ah...si lac devin si râu ma vreau.
Opreşte tremurul!!
Aşează mîinile pe genunchii mei si fa-i sa tacă.Ei te cunosc, mereu te-au cunoscut.
Acum, e rîndul meu.

Fugar,incatusat si totusi pierdut...

Mi-e dor sa nu-mi mai fie dor?
E posibil asa ceva?
Trăieşti în fiecare colţ din mintea mea...trăieşti acolo dar mă întreb,eu unde trăiesc...?
Ca acel"acum"nu intra în discuţie,acel atunci e deja pierdut....Si tot ce rămîne e căutarea,imbecilă,de om fugar,încătuşat si totuşi pierdut.
Se spune ca timpul e al nostru?
Nu,noi suntem ai lui si timpul nostru este al lor...al celor din jur...unde purtăm adesea o haină mult prea strînsă si limitele noastre se confunda cu ale lor.
Si...alergăm...cînd tot ce ne dorim de fapt...este sa ne oprim.
Si...fugim,sperînd sa fim cumva opriţi...Ne pierdem si ne dorim sa fim găsiţi.
Conştientizam cumva ca nu trăim si cînd vine vremea,cu adevărat din viaţa,cunoaştem cel mai bine sa murim. 
Da...adesea suntem imbecili ce nu ne-am putut limita în a simula doar orgasmele,(o alta realitate a multora dar ce nu merită nici măcar dezbătută la nivelul ei de absurditate),am ajuns sa ne simulăm viaţa...ironici la fiecare  pas se pare...din moment ce tot noi afirmăm ca viaţa ne f*te straşnic dar am ajuns sa o simulăm atît de des,atît de bine,încît o confundam în normalitate...se pare ca nu suntem fu**ti îndeajuns de bine si ne merităm soarta!