Mlada

Închis ţi-e gîndu'ascuns
Închis si nepătruns...
Surprind în ochii tai o teamă
Si mă cuprinde-un frig de iarna.
Si simt in vocea ta un freamăt...
Un freamăt ce-i atît de fin
Ce pare a fi născut din chin.
Din chinul gandurilor ascunse
Ascunse si deloc pătrunse...
Din chinul nopţilor morbide
Ce au trecut pe nesimţite...
Si un parfum de iasomie,
Păstrează o istorie vie.
Si-un colţ de patrie pustie.

Sa fim vii acum,caci morti vom fi pentru multa vreme!!

Cuprindem totul într-o idee si ne formăm o părere fixa asupra modului de a trai.
Uităm sa zambim cum trebuie,ne rezumăm la un zambet care aduce mai mult a rînjet...decît a ceva ce erupe dintr-un "vulcan de bucurie"reală...
Unde sunt trăirile spontane?emoţiile...gandurile bune,si nu acele gînduri de a parveni...pe care mulţi le considera aspiraţii înalte...Unde mai este acel joc al seductiei natural,frumos si poate usor inocent?...ne-am pierdut în adancurile mizeriei sociale,unde perversitatea atinge cote înalte si umbreşte atît de mult acele mici excepţii încît chiar si acelea sunt nişte excepţii pana la proba contrarie....
Trăim într-o societate în care omul îşi pierde identitatea si a uitat sa mai fie OM!În care omul nu poate trai nici o clipa închis în prezent.El nu este satisfacut niciodată prin ceea ce îi da prezentul,el spera la mai mult de la viitor.El se transcende mereu spre viitor,spre schimbare,din păcate,schimbarea nu una pozitivă,nici pe departe...Ar trebui sa fim conştienţi ca timpul este ireversibil,este roata universului,el este de fiecare data exact si nu asculta nici o explicaţie.El se roteşte permanent,ca o roată,schimband lucrurile,oamenii...

Mulţi dintre noi avem nevoie de o trezire urgenta la realitate,nu putem sa stăm boemi si sa gîndim cu voce tare:    Stimat destin,tin sa te anunţ

           Am stagnat pe propiul drum!

           Am cerut stabilitate,

           Am dat peste-un dar si-un poate.

Sa fim vii acum,căci morţi vom fi pentru mult timp.Ne naştem singuri,murim singuri!Sa încercăm sa facem un singur lucru împreuna,sa ne iubim si fiecare zi nouă sa înceapă cu un zambet de recunoştinţa,ca am deschis ochii din nou si nu cu spaima zilei de mîine!!Sa ne bucurăm de lucrurile mărunte,care devin inobservabile cînd aşteptam"potul"CEL MARE...care întotdeauna întîrzie sa apară...si ajungem sa ne mai bucurăm de nimic care nu prezintă valoare materială.Ne-ar trebui o nouă sărbătoare,pentru ca la acest lucru suntem asi,ziua Omului natural...Ar fi frumos,măcar pentru o zi,nu-i asa?Naturali în atitudine,în trăiri,aici nu mă refer la faţadă,la ambalajul exterior,care îţi fura ochiul.
Sa încercăm sa cunoaştem omul din noi înainte sa afişam o personalitate mai mult sau mai puţin reală!

"E masca unde este loc de masca,"

Stele ce ascund mistere
Un pamant calcat de niste personaje efemere.
Forme fara fond,
Culori fara ton.

Vrem sa fim in noul"trend",
Si cadem din propiul "tren"
Tren al vietii iscusit...
Al INDIVIDUALITATII chip.

Copil al vremurilor prezente!

Tu copil al inocenţei
Ce pictezi un soare
Ce pare...a hiberna deasupra unor anotimpuri reci,
Căci totul pare toamna si vară niciodată-n veci!
Tu copil al vremurilor prezente,
Ce te-ncumeti doar sa cresti,
Si-ti doreşti numai sa pleci.
În al anilor zbor,
Sa fii un trecător...
Grăbit sa devină major.

Si,era vara...

De dimineata soarele era trist si nu si-a aratat a sa fata.
De cu seara Cerul era trist si stelele intarziau s-apara...
Toata ziua inima mea a fost singura,asteptand un soare tardiv ori o mie de stele sa apara...Si,era vara!

De parca s-a-ntamplat ceva ce doare...

A luptat cu mori de vînt,
A luptat poate nevrînd...
A uitat de-acea persoana
Ce zambea adesea odată!
A uitat de egocentrism
Si-a gustat din altruism...
A clădit tot din speranta
Si-a mai dat o alta şansă,
Sanse infinite zic,
Şanse ce s-au risipit...
Si-au distrus "multul" clădit!

DE CE?

De ce oare tindem sa fim cat mai sofisticati in vorbe,în atitudine,atunci cînd suntem lînga nişte străini,iar atunci cînd îi avem pe cei mai buni atît de aproape,cei care ne susţin necontenit,acei oameni care chiar ne iubesc,fara a ne pune datoria in frunte,devenim niste duri incontrolabili si creăm de multe ori,nemotivati,acea instrainare stupidă,ne distanţăm imbratisand orgoliul ca pe cel mai bun prieten si ne implantam superficial în gînduri o propozitie precum " -Eh,avem timp"(sa fim mai buni,sa spunem te iubesc,sa ne cerem iertare,sa spunem o vorba de aur celui care e la pămînt...)DE CE?De ce nu acum?De ce ne folosim de ideea de VIITOR pentru a lasa totul pe mîine,si dacă nu mîine sa gîndim optuz ca poate se rezolva singura poimaine.
Astfel ajungem usor la o concluzie precum,ne lipseste curajul si adevarata bunatate,suntem atît de departe de a fi buni incat ne complacem sa fim rai si indiferenti pentru ca este mai usor,cum bine imi spusese cineva odata "Mai bine fac pe prostul,decat sa inebunesc."Păcat totuşi,de ce nu apreciem azi ce primim,ci deabia dupa ce înstrăinarea îşi spune cuvîntul si se instalează ca la ea acasa...Si mai avem si tupeul mulţi dintre noi,sa fim confuzi,sa ne întrebăm De ce? SI MÎNDRIA SA JUDECAM FĂRĂ A NE VEDEA VINA TIMPURIE!

reflexie timpurie....

Te simt de parcă mă priveşti din nou.
Pe-un colţ de soare sta sufletul tău.
Si simt cum arde scînteia din adancuri si flacără se vrea a fi din nou.
Si simt cum din scînteie cenuşă se preface si din cenuşă scînteie revine mereu...
Sentiment înăbuşit de timp,
Amintire delicată ca un ghimp(e).
Formează scutul prezentului otravit!