Întunecat ţi-e sufletul copile...
Si-mbrăţişat de braţe ce-n capăt gheare-si poarta...si strîns pana-n adancuri nimic el nu mai cere...ci doar se îneacă veşnic în cumplita durere...
Si doar acei doi ochi,mai oglindesc si acum,o puritate simpla,ce pare adormită si fără dar si poate...încet încet pe moarte...Un suflet înjunghiat ce-si păstrează zambetul intact...
dureroasa mangaiere...
RăspundețiȘtergeremotivul dualitatii si antagonismului are abonament si la tine pe blog :)