Doar umbra-i prezentă în a felinarelor cărări ce-i marchează pașii spre uitări.Și drumul îi pare atât de lung...Cu pașii grei și obosiți,cu pași marunți neodihniți... Și pare a vrea a se ascunde.Urmând cărările obscure și singură se vrea a fi.Ferită de-ntâlnirea gândurilor blocate în cupola timpului.Și parcă ar vrea să scoată un sunet,ce ar fi vrut să-l schimbe-n urlet...atunci când linistea-i absurdă și zgomotoasă-n sinea ei de mută. Și își ridică ochii triști...clipind atât de precaut,parcă sperând ca la capătul acelui drum,atât de obscur și fără sens,când totu-i noapte și etern,un om bun să-i marcheze calea,și să-i îmbrățișeze teama,și să-i cunoască fricile fără a vrea a se desprinde,și să-i cunoască emoțiile fără a vrea a profita,ci doar să-i fie omul bun si făr de interes,ce-a întâlnit-o la un capăt întunecat de drum...Doar un om bun...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu