Pierdut de sine

Îmbrăţişez poezia trupului tău nescris...şi fiecare vers e compromis...
E umed aerul şi fierbinte,la fiecare atingere...
Mă-ncred în vibraţia instinctului şi mă înec în sudoarea trupului...ce încă îşi caută refugiul.

Te închid în haos şi te pierzi în mine...şi-ai vrea să rămîi aşa...pierdut de sine...

Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste ...viaţa mea!

"Viaţa voastră este miracolul vieţii mele!" -Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste?
Nu,nu a fost aceasta...Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste a fost scrisă zi de zi...8760 de zile...24 de ani...
Iar eu încă le caut,cuvintele,să pot exprima,să pot scrie un răspuns,un mulţumesc la această declaraţie de dragoste...viaţa mea.Căci  nu mai este ceva ce se poate rîndui prin fapte...au rămas doar cuvintele şi apa,cea mai pură dintre toate...lacrima.
Spuneai că mă pricep la cuvinte..că sunt introvertită dar ca mă pricep la exprimarea lor...asta cînd nu mă pierdeam în faţa ta în urma emoţiilor...şi pe atunci,privirea ta,mă transforma iar şi iar în acel copil,poate ruşinat sau poate doar copil...şi acum tot ce pot sa fac este să simt dar să nu mai pot sa exprim,pot să te caut,dar să nu te mai găsesc,pot să te vreau,dar să nu te mai primesc...Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste ar fi că mă regăsesc în sentimentele tale,ce înainte îmi erau străine,le priveam dar nu le înţelegeam,acum le simt,le înţeleg şi-mi poartă gîndurile în abisuri revelatorii... Iti multumesc mama,te iubesc!

""Visam vis,Visam colind...Visam visul de parinti-Diana-"Cu dragoste că n-ai încotro,mama-"

"Once upon a time..."

Mai jos de atît nu pot să cad
Si as fi urcat înc-un etaj,
Cînd totul era 308,
Cînd totul era doar fum fara noroc
Ce a devenit cenuşă fără foc.
Cînd totul stătea în picături si puls
Imnul fiecărei dimineţi impuls.
Cînd viaţa te face actor forţat si scenariul trebuie respectat.
Cînd lacrima si furia e zîmbet inocent,atît de bine jucat în infern...
Si liniştea e cel mai zgomotos sentiment din trecutul prezent.
Cînd aşteptarea e clepsidră cu coasă si zîmbetul ei sperantă de viaţă.
Cînd totul era 505
Dimineţile venin senin si aşteptarea un chin sublim.

Coșmar superb

Acel moment unic...ce-ți rămâne amprentat în aer, în privire, în dor, în veşnicie....
Acea zi de copilărie ori de început de maturitate.
Acea floare unică ce ai rupt-o şi ai scos-o din singurătate...
Acel coşmar superb ce de era un vis rămâneai indiferent.
Si totuşi ar fi atîtea şi de fapt nu e nimic...
Eşti doar tu şi ceilalţi,filmul tău şi genericul ce de multe ori vine grăbit.
Acel drum obscur,
Acel Chopin matur...acea notă gravă...
Acea sentinţă la viaţă şi mîine cînd va fi iar dimineaţă...

Toamna destin si sufletul senin...

Zîmbet de primăvară...
Ascuns într-un suflet de iarnă...
Rouă sărată ce-mi umblă pe fată.
Si schimb aerul cu plumb
Si-mi înec visele-n pămînt...
Deşi caut florile si parfumul lor
Sufletul meu caută o toamna ce s-a pierdut în absolut...
O toamna cu gust de început,
Cu gust de copilărie cînd frunzele erau fericire
Si alergam si-n zborul lor mă îmbrăţişau...
Si acolo într-un geam ascuns de frunzele copacului bătrîn...stătea Ea...
Primăvara mea,ce-mi făcea toamna destin si sufletul senin,
Veşnic copil ce i-a fost lăsată mostenire eternă iubire,dincolo de norii grei dincolo de ochii Ei....