Mi-e dor sa nu-mi mai fie dor? E posibil asa ceva? Trăieşti în fiecare colţ din mintea mea...trăieşti acolo dar mă întreb,eu unde trăiesc...? Ca acel"acum"nu intra în discuţie,acel atunci e deja pierdut....Si tot ce rămîne e căutarea,imbecilă,de om fugar,încătuşat si totuşi pierdut. Se spune ca timpul e al nostru? Nu,noi suntem ai lui si timpul nostru este al lor...al celor din jur...unde purtăm adesea o haină mult prea strînsă si limitele noastre se confunda cu ale lor. Si...alergăm...cînd tot ce ne dorim de fapt...este sa ne oprim. Si...fugim,sperînd sa fim cumva opriţi...Ne pierdem si ne dorim sa fim găsiţi. Conştientizam cumva ca nu trăim si cînd vine vremea,cu adevărat din viaţa,cunoaştem cel mai bine sa murim. Da...adesea suntem imbecili ce nu ne-am putut limita în a simula doar orgasmele,(o alta realitate a multora dar ce nu merită nici măcar dezbătută la nivelul ei de absurditate),am ajuns sa ne simulăm viaţa...ironici la fiecare pas se pare...din moment ce tot noi afirmăm ca viaţa ne f*te straşnic dar am ajuns sa o simulăm atît de des,atît de bine,încît o confundam în normalitate...se pare ca nu suntem fu**ti îndeajuns de bine si ne merităm soarta!
A fi femeie sau a rămîne copil? Ei bine,după 20 de ani legile naturii îşi cam spun cuvîntul. Deşi, eu aş prefera partea de"copil"...de fapt, cred ca oricine... Mama, toata viaţa ei, înainte sa fie mama, cînd era doar femeie sau poate doar copil...îşi dorea băieţi.Ei bine, viaţa, i-a adus doua fete,o domnişoară înnăscuta, cu parul blond şampaniu, cu gropite şi ochi precum cerul şi o Diana,băiatul pe care nu l-a avut niciodată. Adică, acum serios, prin casa auzeai mai des Hagi decît Diana. :)) Cumva aceasta distracţie cu"Hagi", a venit în urma unei rochite, plină de volănaşe si fluturaşi,ce o primisem si era mai mult genul de rochita pentru prinţese răsfăţate, care se joacă cu păpuşile şi cînta toata ziua la pian si nu pentru tarzanelul în persoana, aka eu, pentru care era o minune, sa nu vină măcar odată, cu genunchii beliţi în ultimul hal si acoperiti cu o frunza sa nu curgă suroaiele de sînge, pentru ca aia erau, oameni buni! Si va puteţi da seama cam ce distracţie a fost, cînd a apărut Diana din camera ei, în rochita ei minune, împreuna cu genunchii ei minune. Complimentul a fost, "PICIOARE DE HAGI!"Hagi a fost, Hagi a rămas! :)) Un compliment, pentru care am purtat blugi si pantaloni, cam pana în liceu. :)) Ei bine, am adorat mereu francheţea ei, adică faptul ca nu am fost menajata ca un copil tampitel care nu îşi poate asuma adevărul. Azi, din păcate, mă pot simţi doar femeie sau poate doar un simplu individ, pentru ca doar în fata ei, deşi nu mă purtam întotdeauna precum unul, mă puteam simţi copil! Oricît de înalte îmi erau tocurile, oricît de seducatoare mă doream a fi, înainte de a ieşi pe uşa, sa-mi întîmpin iubitul sau poate doar o seara în oraş cu fetele, înainte sa plec, o priveam si mă simţeam copil, care doar se pregateste sa iasă pe"scena", sa joace un rol, dar cînd se întoarce acasă, cînd se trage"cortina, sa ramana copil. 8 Martie, pentru mine, va fi mereu ziua ei, ziua în care, cînd eram copil, mă ascundeam în camera mea, cîrcotaşa si îi cream o felicitare, o surpriza,împreuna cu sora mea, în care doar scrisul era un chin, sa-l fac caligrafie, în rest, totul, era doar iubire...si va rămîne iubire pentru ea, mama mea!
...şi noaptea te absoarbe în abisurile dulcelui infern...te închide în umbra gîndului şi îţi pictează trupul inocent...ce palid îşi caută culoarea nedefinită nicicand...ce umed absoarbe fiecare gînd născut din pămînt...cu gust de zăpadă...ochiul ei îşi pictează cărări şi drumuri nescrise prin lacrimi închise...ce redau limpezimea născuta din vise...şi parcă privesc prin ea..şi prin tot...cînd oglinda e noaptea...cel mai bun ascultător dintre toţi...cînd pagini nescrise se vor doar atinse de amurgul creaţiei prin valuri de lavă ce ard tot în cale...dar fumegă în zare...uitare..uitare.. Cînd cuvintele abundă în zi iar în noapte rămîn doar nişte stafii...şi toate răspunsurile se nasc din tăcerea surdă...din atingerea absolută,a gandurilor ce renasc din cerneala crudă...şi noaptea îi găseşte inima la colţ..de parcă işi scrie singură pedepsele şi aşteaptă iertarea....sau moartea acelui dor?...nedefinit ce doar fumegă în zare...aşteptare infinită şi dor. Noapte si abis...furtuna si vis compromis.
