...şi noaptea te absoarbe în abisurile dulcelui infern...te închide în umbra gîndului şi îţi pictează trupul inocent...ce palid îşi caută culoarea nedefinită nicicand...ce umed absoarbe fiecare gînd născut din pămînt...cu gust de zăpadă...ochiul ei îşi pictează cărări şi drumuri nescrise prin lacrimi închise...ce redau limpezimea născuta din vise...şi parcă privesc prin ea..şi prin tot...cînd oglinda e noaptea...cel mai bun ascultător dintre toţi...cînd pagini nescrise se vor doar atinse de amurgul creaţiei prin valuri de lavă ce ard tot în cale...dar fumegă în zare...uitare..uitare..
Cînd cuvintele abundă în zi iar în noapte rămîn doar nişte stafii...şi toate răspunsurile se nasc din tăcerea surdă...din atingerea absolută,a gandurilor ce renasc din cerneala crudă...şi noaptea îi găseşte inima la colţ..de parcă işi scrie singură pedepsele şi aşteaptă iertarea....sau moartea acelui dor?...nedefinit ce doar fumegă în zare...aşteptare infinită şi dor.
Noapte si abis...furtuna si vis compromis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu