Umbra mă încălzeşte,
Îmi trezeşte ochii orbiti de prea multe lumini sfidatoare...
Adierea gîndului obscur deschide părţi infirme, părţi ce se vor întreg, nu doar părţi din sine.
Ah, ai venit!
Nu te aşteptam, dar parcă mi-a fost dor de tine mereu, intalnindu-te nicicând.
Genunchii mei, îmi spun ca te cunosc, îmi vorbesc prin tremur surd...si vor mana ta caldă, ei bine, rece, acum e iarna, dar gandurile mele ti-au pictat mîinile, dintotdeauna...si mereu calde, calde si vii...
Si insomnia mă absoarbe iar, imbratisand stafii.
Ah...si lac devin si râu ma vreau.
Opreşte tremurul!!
Aşează mîinile pe genunchii mei si fa-i sa tacă.Ei te cunosc, mereu te-au cunoscut.
Acum, e rîndul meu.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere